Rezervaţiile de ţestoase identificate în jurul lumii conţin bogăţie şi specii diverse

(24.07.2015) Conservarea şi Biologia Chelonienilor – Biodiversitatea globală este tot mai ameninţată pe măsura ce populaţia umană continuă să crească şi să folosească resursele mondiale. Broaştele ţestoase au ghinionul de a fi  în fruntea declinului biodiversităţii şi prezintă un indicator al degradării ecosistemului.

Cercertătorii au identificat 16 “rezervaţii” de ţestoase în întreaga lume. Aceste regiuni găzduiesc multe specii native de broaşte ţestoase şi ţestoase de apă dulce. Îndreptându-ne atenţia către aceste zone, conservaţioniştii pot să stabilească eforturile de prezervare,  unde se pot obţine cele mai bune efecte.

Oamenii de ştiinţă de la Fundaţia de Cercetare a Chelonienilor, Conservare Internaţională şi Universitatea de Stat  New York de la Stony Brook au publicat de curând un articol în jurnalul Conservarea şi Biologia Chelonienilor care denumeşte cele trei tipuri de rezervaţii—rezervaţii de biodiversitate, zone sălbatice cu o biodiversitate mare şi zone prioritare ale ţestoaselor. Bogăţia taxonomică şi valorile endemice sunt oferite celor 16 rezervaţii identificate, care adăpostesc 262 de specii sau 83% dintre toate speciile de ţestoase.

Pentru a ajuta la stabilirea priorităţilor de conservare, au fost luate anumite măsuri, ca şi întocmirea Listei Roşii Internaţionale a Speciilor aflate în Pericol. Puţin peste jumătate din speciile de ţestoase au fost identificate ca fiind pe cale de dispariţie conform criteriilor pe baza cărora a fost întocmită Lista Roşie—unul dintre cele mai mari procentaje dintre grupele majore de vertebrate.

Chelonia
Chelonia mydas ieșind la suprafață

O altă abordare ar fi identificarea zonelor de prioritate a conservării ţestoaselor, cum ar fi biodiversitatea, ţările cu o diversitate mare şi ecoregiunile. Concentrând activitatea de conservare în zone unice, cu o bogăţie a speciilor şi endemism ridicat, la care se adaugă numărul ridicat de specii pe cale de dispariţie şi ameninţări precum degradarea şi pierderea habitatului, poate duce la un rezultat optim al efortului de conservare.

Acest studiu al rezervaţiilor de ţestoase se desfăşoară în 21 de ţări care adăpostesc 15 sau mai multe specii de ţestoase non-marine. Două locuri cu o bogăţie extraordinară în ceea ce priveşte ţestoasele sunt Mobile Bay, Alabama, şi confluenţa dintre Gange şi Brahmaputra în Asia, unde coexistă cel puţin 18 specii de ţestoase. Cele mai bogate zone sălbatice în ceea ce priveşte biodiversitatea ţestoaselor sunt deşerturile Americii de Nord şi regiunea Amazonia.

Habitatul original din cele 16 rezervaţii ce conţin cele mai multe specii de ţestoase ale lumii se desfăşoară pe mai puţin de 7% din suprafaţa terestră. În timp ce taxonomia fiecărei ţestoase, fiecare regiune şi fiecare zonă este unică în felul său şi merită eforturi de conservare, direcţionarea eforturilor către locurile cu cea mai mare diversitate şi endemism, după cum s-a identificat în cadrul studiului, pot să aducă cele mai bune rezultate.

Textul întreg al articolului, “Rezervaţiile de ţestoase: O analiză a apariţiei ţestoaselor şi ţestoaselor de apă dulce în biodiversitate, zone sălbatice cu o biodiversitate mare şi zone prioritare ale ţestoaselor” Conservarea şi Biologia Chelonienilor, Vol. 14, Nr. 1, 2015, este acum disponibil.


MAI MULTE ŞTIRI

Hohenheim

Fosforul și sănătatea animalelor: un nou grup de cercetători de la Universitatea Hohenheim

Fosforul este un nutrient indispensabil oamenilor, animalelor și plantelor. Dar, fermele nu pot satisface de obicei această nevoie a animalelor dându-le doar hrană pe bază de plante.
Pentru a compensa, fermierii adaugă fosfor la nutriția animalelor.
Citește mai mult

Universitatea Konstanz

Biologii de la Universitatea din Konstanz studiază principiile care stau la baza mișcărilor colective a babuinilor

 Cum reușesc babuinii să coordoneze mișcările grupului lor? Biologii de la Universitatea din Konstanz studiază aceste organisme în sălbăticie pentru a afla care sunt regulile comportamentale pe care le folosesc babuinii atunci când interacționează.
Citește mai mult

King Cobra

Primul simpozion internațional „Regele Cobra" 2017

 În perioada 6 -7 Octombrie 2017, Fundația Herpetofauna Olanda, în colaborare cu Edupet Education, va organiza primul simpozion internațional de acest fel despre unul dintre cei mai veninoși șerpi de pe pământ.
Citește mai mult

UZH

Cea mai mare parte a mamiferelor au o durată de viață mai mare în grădinile zoologice

Viața în sălbăticie prezintă riscul de prădare, lipsa de hrană, climatul aspru și o concurență semnificativă. Animalele din grădinile zoologice, din contră, sunt protejate de aceste pericole. Cercetătorii UZH au făcut parte din echipa internațională care a studiat peste 50 de specii de mamifere pentru a stabili dacă animalele trăiesc mai mult în grădinile zoologice decât în sălbăticie.
Citește mai mult

bears_2_Antonio_Ramos

Daune cauzate de urși: Oamenii determină frecvența – Numărul urșilor este un factor neglijabil

Anual se fac peste 3200 de compensări pentru daune cauzate de urșii bruni în toată Europa. Proporțiile daunelor cauzate variază dramatic în funcție de țara în care au fost produse. Diferența dintre numărul de exemplare de urși din diferitele țări nu este o cauză.
Citește mai mult

Microbiomul: Creștere sustenabilă a animalelor de fermă

Cercetătorii sunt pe urmele astmului, diabetului de tip 1 și alergiilor până în punctul de risc genetic și factori de cauză ambientală. Mai multe studii arată cât este de important microbiomul intestinal în acest context.
Citește mai mult

Bearded_Dragon

Dragonii bărboși prezintă mișcări rapide ale ochilor (REM) și unde subconștiente lente în timpul somnului

Comportamentul în timpul somului este același la toate animalele, de la insecte până la om. La oameni, somnul este de asemenea caracterizat prin activitate cerebrală: perioade cu activitate cerebrală cu unde lente SWS (slow wave activity) care sunt urmate de perioade scurte de somn REM.
Citește mai mult

Oxid de Zinc

Tetrapode conținând oxid de zinc vindecă herpesul genital la animale

Oamenii de știință de la Universitatea Illinois din Chicago, Statele Unite ale Americii, și de la Universitatea din Kiel, Germania, au dezvoltat recent o metodă unică de a combina eficacitatea microbicidelor cu o nouă platformă de vaccin pentru a da naștere conceptului de “Microbivac”.
Citește mai mult


Revista

Companii

Internaţional

Literatură