Record mondial la randament la grâu: 16,52 tone la hectar

(02.10.2015) Noul record mondial la randament la grâu a fost obţinut în acest an la o fermă din Holy Island, din comitatul Northumberland (nord-estul Angliei). Randamentul obţinut de agricultorul englez Rod Smith a fost de 16,52 t/ha.

Recordul mondial anterior a fost deţinut ani la rând de neozeelandezul Mike Solari, în mai multe etape, chiar prin depăşirea propriului record. Ei bine, în acest an, recordul lui Mike Solari a avut parte nu de una, ci de două depăşiri. Ambele din partea fermierilor englezi.

În cazul recordului absolut pentru acest an, Rod Smith a obţinut de pe toate parcelele cultivate cu grâu, un randament mediu de 14 t/ha, după ce a avut parte de „o campanie ideală pentru culturi, fără stres climatic şi fără presiuni din partea unor maladii”, potrivit publicaţiei Farmers Weekly.


De pe unul din câmpurile sale, dintre cele mai fertile, englezul a obţinut la recolta din 1 septembrie, un randament de 16,52 t/ha. Astfel, el l-a devansat, aproape pe muchie de cuţit, pe compatrioul său Tim Lamyman, care cu doar zece zile înainte, la data de 22 august obţinuse un randament de 16,5 t/ha, depăşind cu 5% precedentul record, deţinut de cinci ani de zile de neozeelandezul Mike Solari.

Dacă neozeelandezul Mike Solari şi-a înregistrat succesul în Cartea Recordurilor (Guinness Book of Records), Tim Lamyman nu a făcut încă un astfel de demers. În schimb, compatriotul lui Tim Lamyman, fermierul Rod Smith care a depăşit ambele recorduri anterioare a apelat la o echipă independentă de  arbitraj pentru evaluarea recordului, din care au făcut parte observatorul - evaluator Rob Forrest şi vicarul local Victor Dickinson.

Recordul mondial de 16,52 t/ha a fost obţinut după recoltarea grâului de pe un teren de 11,3 hectare, la o umiditate măsurată de 15%.

Suprafaţa totală cultivată de Rod Smith cu grâu şi însumând mai multe parcele a fost de 400 de hectare. Ferma acestuia, Beal Farm, este amplasată la o distanţă de 16 kilometri sud de Berwick şi la aproape 80 de kilometri nord de Newcastle.

Mai multe Ştiri

Imagine predefinită

Asociația Medicilor Veterinari Clinicieni din București organizează cursuri de perfecționare continuă

Asociația Medicilor Veterinari Clinicieni din București va organiza în data de 4 februarie 2018, începând cu ora 14:00 cursuri de perfecționare continuă. Evenimentul va avea loc la hotel Rin Central, București.
Citește mai mult

Workshop II de Stomatologie Veterinara

Workshop II de Stomatologie Veterinara

Pe data de 28 octombrie, sambata a avut loc cel de al doilea eveniment din anul 2017 al Asociatiei Romane de Stomatologie Veterinara (ARSV) Workshopul cu titlul "Anestezia loco-regionala, Extractia dentara simpla, extractia dentara chirurgicala si complicata"
Citește mai mult

Maravet Strongest

Maravet - Strongest in Romania

Pentru al III-lea an la rând Maravet intră în grupul companiilor Strongest in Romania.
 “Strongest in Romania” confirmă încrederea de care a dat dovadă compania și capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile financiare viitoare.
Citește mai mult

A apărut ediţia a II-a din Ghidul animalelor de companie

ABO MIX S.A. angajează inginer zootehnist și medic veterinar

ABO MIX S.A., având ca obiect de activitate cresterea suinelor si producerea de furaje combinate, cu sediul în Municipiul Satu Mare, str. Depozitelor, nr. 31, jud. Satu Mare, este interesată în angajarea de personal absolventi cu studii superioare de specialitate inginer zootehnist si medic veterinar. 
Citește mai mult

100 de medici din toata tara, la prima ediție a Conferinței Naționale de Stomatologie Veterinară

100 de medici din toata tara, la prima ediție a Conferinței Naționale de Stomatologie Veterinară

Prima ediție a Conferinței Naționale de Stomatologie Veterinară desfășurată zilele trecute, în Capitală, a adunat aproximativ 100 de medici veterinari și studenți din toată țara, dornici să afle, direct de la specialiști, totul despre sănătatea dentară a animalelor de companie!
Citește mai mult

Stanley Bergman

Stanley Bergman - CEO al anului 2017

De mai bine de 80 ani, Henry Schein a fost de mare succes datorita muncii grele si eforturilor nemarginite ale echipei de angajati in numar de 21.000. In ultima saptamana, munca noastra si angajamentul nostru au fost recunoscute in mod special.
Citește mai mult

A apărut ediţia a II-a din Ghidul animalelor de companie

Clinică veterinară universitară pentru animale mici este reconstruită

Până la sfârșitul anului 2020 va fi construită la Universitatea de Medicină Veterinară, o nouă stație centrală pentru animalele mici bolnave și rănite.
Citește mai mult

Ştiinţa

Companii

Internaţional

Literatură