Fata din Suceava care a adus fericire pe toată planeta

(30.12.2015) 15 lucruri toxice de care trebuie să scapi în 2016
Luminița Daniela Saviuc, românca originară din Suceava și autoarea din 2014 a celui mai citit material motivațional din lume, distribuit pe internet de peste 1,2 milioane de oameni, scrie, într-o postare făcută pe blog, despre acele idei și gânduri care ne împiedică să ne dezvoltăm ca oameni și să fim fericiți.

„Sunt atât de multe idei toxice de care ținem cu dinții, gânduri și credințe care nu ne lasă să trăim fericiți, veseli și să avem acea viață pe care o merităm. Și renunțând la ele, scăpăm de greutățile care ne apasă și ne permitem să fim fericiți“, scrie Luminița Daniela Saviuc, pe 21 decembrie 2014, pe blogul său, purposefairy.com.
Postarea, intitulată „15 Toxic Beliefs You Should Give Up to Be Happy“/„15 idei toxice la care trebuie să renunți pentru a fi fericit“, vorbește despre acele gânduri și temeri la care, dacă am renunța, am duce o viață mai bună.
„Nu am crezut niciodată că eu aș putea să creez ceva atât de frumos. Toate aceste 15 lucruri sunt chestiuni la care eu, personal, a trebuit să învăț să renunț pentru a mă regăsi. Încep să cred că articolul trebuia scris, lumea avea nevoie de el și s-a întâmplat să îl scriu chiar eu“, spunea, pentru „Adevărul, în vara lui 2014, Luminița Saviuc, despre articolul motivațional publicat pe platformă media Huffington Post. Acel articol se numea „15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit“, și era semnat de cineva intitulat Purpose Fairy. 1,2 milioane de persoane l-au distribuit.

Lista cu cele 15 idei toxice la care trebuie să renunțăm:


1. Nimic nu e destul

Renunță la aceste idei toxice - „nu sunt destul de deștept“, „nu sunt destul de bogat“, „nu sunt destul de frumos“. Repetă-ți cât de des că ești mulțumită de persoana care ești. Puneți mâinile deasupra inimii, respiră și spune: „Sunt mulțumită de mine. Cine sunt e mai mult decât destul pentru mine și nu din cauză cum arăt în exterior, ci datorită persoanei care sunt în interior“.

2. Mi-am pierdut scopul în viață

Scopul tău în viață nu e ceva ce tu vei pierde fiindcă el e o parte din tine, o parte din ceea ce ești tu. Scopul tău se află în inima ta, este în tine. Și atâta vreme cât vei respira și cât vei trăi pe această lume, așa va trăi și scopul tău. Deci, oprește-te să-l mai cauți în afara ta și uită-te mai bine în interiorul tău pentru că acolo îl vei găsi. Scopul tău a rămas acolo unde l-ai lăsat.

3. Mai bine să fii unul din turmă decât să fii considerat „un ciudat“

Renunță la ideea că trebuie să fii ca toți ceilalți, și îndrăznește să fii original, și nu o versiune secundară a altcuiva. În loc să mergi acolo unde se duce toată lumea, și să faci ce face toată lumea, alege să faci ceea ce simți în inima ta că e bine pentru tine. Du-te acolo unde sufletul îți cere să te duci și nu unde alții se așteaptă să te duci.

4. Nu-mi pot permite să fiu vulnerabil

Renunță la toată măștile tale! Dărâmă toate zidurile pe care le-ai ridicat ca să te ascunzi în spatele lor, înlătură toate barierele dintre tine și toți ceilalți și lasă-i să te vadă. Lasă-I pe cei din jurul tău să te vadă și permite-ți să fii iubit. Fii confortabil cu micile tale imperfecțiuni și nu nega niciodată faptul că ești vulnerabil!

5. Îmi lipsește educația

Renunță la ideea că nu poți merge înainte pentru că nu ai educația necesară. Nu lăsa niciodată ca lipsa unei diplome de liceu, colegiu sau facultate să te oprească din drumul care te duce spre împlinirea viselor tale! Dacă ești pasionat cu adevărat de ceva anume și dacă simți că tu trebuie să faci acel ceva, cu sau fără o diplomă, vei găsi o cale ca să faci acel lucru. „Nimic nu e imposibil, cuvântul însuși spune: „I’m possible“!/““Nothing is impossible, the word itself says ‘I’m possible’!” ~ Audrey Hepburn Audrey Hepburn.

6. Nu pot fi fericit până nu ajung acolo

Câți oameni nu-și amână fericirea pentru că așteaptă să li se întâmple ceva magic? Fericirea nu e o destinație, e o călătorie. Așa că renunță la ideea că fericirea e undeva în viitor. Renunță la ideea că nu poți fi fericit până nu ajungi la o anumită destinație sau până nu faci toate lucrurile de pe lista ta. Și învață să fii fericit aici și acum. „Mulți cred că doar dacă ar fi într-un alt loc sau dacă ar avea o altă slujbă, ei ar fi fericiți. Ei, bine, asta e îndoielnic. Așa că fii fericit din ceea ce deja faci și nu amâna să fii fericit până cândva anume!“, Dale Carnegie

7. Viața e grea, atât de grea

Renunță să crezi că viața e grea, crudă și ostilă și ia-o așa cum e. Să ai încredere în înțelepciunea vieții. Să ai încredere că poate viața știe mai bine multe lucruri pe care tu habar n-ai. Privește dincolo de ceea ce se vede. Caută să înveți din fiecare experiență pe care viața ți-o trimite și să ai încredere că îți va trimite mereu acea experiență care îți va fi de folos. „Viața îți va da orice experiență care te va ajuta să evoluezi. Cum știi că asta e experiența de care ai nevoie? Pentru că asta e experiența pe care o trăiești acum“.

8. Părinții mei sunt de vină pentru tot

Lasă de o parte ideea că părinții tăi sunt de vină pentru tot ce a mers rău în viața ta. Învață să fii responsabil pentru viața ta! „Este o dată de valabilitate pentru vina pe care o pui pe seama părinților că te-au îndreptat în direcția greșită. În momentul în care este destul de matur să preiei frâiele, responsabilitatea îți aparține“. J.K. Rowling

9. Nu am nevoie de nimeni să mă ajute. Pot să le fac pe toate singur

Renunță la ideea că dacă ceri ajutor și dacă-l accepți este un semn de slăbiciune, că asta e ceva caracteristic oamenilor slabi. Renunță la atitudinea „Nu am nevoie de nimeni să mă ajute. Sunt o persoană puternică și independentă, pot să le fac pe toate singur“. Și învață să ceri ajutor și acceptă să-l primești. Și nu din cauză că nu poți să te descurci de unul singur, ci pentru că ești destul de înțelept să înțelegi că a cere ajutor este unul dintre cele mai curajoase lucruri pe care o persoană independentă îl face.
„Am ajuns să punem egal între succes și să nu avem nevoie de nimeni. Mulți dintre noi sunt dispuși să dea o mână de ajutor, dar ne este greu să cerem ajutor atunci când avem nevoie. E ca și cum am fi împărțit lumea în cei care oferă ajutor și cei care au nevoie de ajutor. Adevărul e că suntem, în același timp, și cei care oferă ajutor și cei care au nevoie de ajutor“, Brené Brown

10. Dragostea este prea dureroasă. Am terminat cu ea

Dragostea nu doare, așteptările, în schimb, da. Renunță la ideea că dragostea rănește și că ți-e mai bine fără ea. Nimănui nu îi este mai bine fără iubire și, în adâncul sufletului, știi că asta e adevărat. Suntem făcuți din dragoste și pentru dragoste. Dragostea nu e ceva la care tu vei putea vreodată renunța pentru că dragostea e viață și viața e dragoste. Și dacă renunți la dragoste, renunți la viață.

11. Nu pot fi fericit dacă nu sunt într-o relație

Nu-ți construi niciodată fericirea în funcție de o altă persoană! Nu te folosi de argumentul că nu ești într-o relație și de aceea nu poți fi fericit aici și acum. Renunță la această idee preconcepută și învață să fii fericit indiferent că ești sau nu într-o relație! „Fericirea vine din interior. Nu e ceva ce depinde de alte persoane sau de lucruri. Devii vulnerabil și poți fi ușor rănit când sentimentele tale de siguranță și fericire depind de comportamentul și acțiunile altor oameni. Nu da nimănui puterea ta“

12. E prea târziu pentru mine ca să-mi pun în practică visele

Nu e niciodată prea târziu să reînvii pasiunea pentru muncă, pentru viață și pentru dragoste. Nu e niciodată prea târziu ca să-ți propui o idee și un vis și un alt vis. Așa că renunță la ideea că ești prea bătrân ca să faci lucrurile pe care sufletul tău fără vârstă vrea să le faci, și îndrăznește să-ți respecți adevărul interior. Să ții minte mereu că vârsta nu e decât „o stare a minții legată de o chestiune. Dacă nu te deranjează, nu contează“, Mark Twain.

13. Nu voi fi niciodată o persoană care funcționează cum trebuie până când nu am învățat tot

Renunță la ideea că tu și trecutul tău sunteți una; renunță la gândul că povestea trecutului tău trebuie să fie povestea vieții tale. Fii un alchimist! Caută căi prin care să-ți transformi rănile în înțelepciune și dificultățile în avantaje. Fă din viața ta o poveste care merită spusă și nu permite trecutului tău să te împiedice să-ți creezi propriul destin!

14. Nu pot avea încredere în nimeni, nici măcar în mine

Renunță la ideea că nu poți fi de încredere, că persoanele din jurul tău nu pot fi de încredere și că viața însăși nu poate fi de încredere. Toți facem greșeli, nimeni nu e perfect, dar asta nu înseamnă că nu mai putem avea încredere în celălalt. Asta nu înseamnă că tu nu poți avea încredere în tine însuți. Să ții minte mereu că încrederea e lipiciul vieții. E lipiciul care ne ține împreună. Și unde nu există încredere, nu există nici viață.

15. Sunt singur

Nu ești niciodată singur. Niciodată nu ai fost și niciodată nu vei fi singur. Într-o lume plină de oameni, tu nu vei fi niciodată singur, doar dacă alegi să gândești altfel. „Nu sunt niciodată singur oriunde aș fi. Aerul îmi dă un secol de iubire, respir prin râs, prin lacrimi, prin victorii, pasiuni, gânduri, memorii, prin bucurii, respir prin nuanțele soarelui pe pielea mea; respir în același aer care a fost inspirat de alții înaintea mea. Aerul care le purta viața. Și așa cum aș putea vreodată să spun că sunt singur?.

LA MULTI ANI!

Mai multe Ştiri

Maravet Strongest

Maravet - Strongest in Romania

Pentru al III-lea an la rând Maravet intră în grupul companiilor Strongest in Romania.
 “Strongest in Romania” confirmă încrederea de care a dat dovadă compania și capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile financiare viitoare.
Citește mai mult

A apărut ediţia a II-a din Ghidul animalelor de companie

ABO MIX S.A. angajează inginer zootehnist și medic veterinar

ABO MIX S.A., având ca obiect de activitate cresterea suinelor si producerea de furaje combinate, cu sediul în Municipiul Satu Mare, str. Depozitelor, nr. 31, jud. Satu Mare, este interesată în angajarea de personal absolventi cu studii superioare de specialitate inginer zootehnist si medic veterinar. 
Citește mai mult

100 de medici din toata tara, la prima ediție a Conferinței Naționale de Stomatologie Veterinară

100 de medici din toata tara, la prima ediție a Conferinței Naționale de Stomatologie Veterinară

Prima ediție a Conferinței Naționale de Stomatologie Veterinară desfășurată zilele trecute, în Capitală, a adunat aproximativ 100 de medici veterinari și studenți din toată țara, dornici să afle, direct de la specialiști, totul despre sănătatea dentară a animalelor de companie!
Citește mai mult

Stanley Bergman

Stanley Bergman - CEO al anului 2017

De mai bine de 80 ani, Henry Schein a fost de mare succes datorita muncii grele si eforturilor nemarginite ale echipei de angajati in numar de 21.000. In ultima saptamana, munca noastra si angajamentul nostru au fost recunoscute in mod special.
Citește mai mult

A apărut ediţia a II-a din Ghidul animalelor de companie

Clinică veterinară universitară pentru animale mici este reconstruită

Până la sfârșitul anului 2020 va fi construită la Universitatea de Medicină Veterinară, o nouă stație centrală pentru animalele mici bolnave și rănite.
Citește mai mult

Bayer_antiparazitare

Evenimente științifice despre paraziții externi și importanța repelenței în prevenirea bolilor transmise de vectori

Maravet în colaborare cu Bayer și IubesteAnimalele.ro vă invită la evenimente științifice despre paraziții externi și importanța repelenței în prevenirea bolilor transmise de vectori în diverse locații din țară.
Citește mai mult

Dermatologie

Noutăți terapeutice în dermatologia veterinară

Seminarul va avea loc în data de 3 iunie la Facultatea de Medicină Veterinară Spiru Haret.
Citește mai mult

Ştiinţa

Companii

Internaţional

Literatură