Colaborare între ANSVSA şi Ministerul Afacerilor Interne pentru a asigura protecţia şi bunăstarea animalelor

(14.03.2014) ANSVSA a demarat un program de instruire, la nivel naţional, a personalului specializat din cadrul instituţiei şi a reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) privind legislaţia referitoare la protecţia şi bunăstarea animalelor.

Astfel, în perioada 13.03 - 16.05.2014, la sediul Inspectoratelor de Poliţie judeţene, specialişti ai ANSVSA şi ai Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, Brăila şi Mureş, vor fi instruiţi reprezentanţi ai MAI cu privire la atribuţiile care le revin în sancţionarea încălcării prevederilor legale în ceea ce priveşte deținerea, comercializarea, transportul, protecţia şi bunăstarea animalelor.

Această acţiune se înscrie în strategia ANSVSA de informare şi implementare a legislaţiei privind protecţia animalelor şi de colaborare cu organismele abilitate în aplicarea de sancţiuni.

Cu acest prilej se vor stabili punctual situaţiile şi modalităţile concrete de colaborare, cum ar fi constituirea de echipe mixte de control pentru situaţii deosebite, unde accesul inspectorilor sanitari veterinari este limitat.


Mai multe Ştiri

Cupa Pescarului Sud

Cupa pescarului veterinar 2018 - Zona Sud

Maravet are plăcerea să vă invite la cea de-a III-a ediție a Cupei Pescarului Veterinar. Evenimentul va avea loc la Greaca-Cercani, judetul Giurgiu în 22-23 iunie 2018.
Citește mai mult

Imagine predefinită

Teaser Überschrift

grwgwre  rgerg er gerg er
Citește mai mult

Imagine predefinită

Teaser Überschrift

grwgwre  rgerg er gerg er
Citește mai mult

A apărut ediţia a II-a din Ghidul animalelor de companie

Cupa pescarului veterinar 2018 - Zona Moldova

Maravet are plăcerea să vă invite la cea de-a III-a ediție a Cupei Pescarului Veterinar. Evenimentul va avea loc la Iazul Frasin în județul Iași în 18-19 mai 2018.
Citește mai mult

Cupa Pescarului Ardeal

Cupa pescarului veterinar 2018 - Zona Ardeal

Maravet are plăcerea să vă invite la cea de-a III-a ediție a Cupei Pescarului Veterinar. Evenimentul va avea loc la Sacoșu Turcesc în județul Timiș în 11-12 mai 2018.
Citește mai mult

SofistiCat 2018

SofistiCat 2018 la Romexpo

În intervalul 14-15 aprilie, Maravet și partenerul său, Farmina Pet Foods România, în calitate de sponsori ai evenimentului, vă așteaptă la expoziția felină "SofistiCat International Spring Show" la Romexpo.
Citește mai mult

Stând la trecerea de...gâște

În Olanda, gâștele au prioritate.
Citește mai mult

Vectori

Workshop-urile „Boli vectoriale la animale de companie în România: Aspecte practice

Echipa Maravet are plăcerea de a vă invita la Workshopul „Boli vectoriale la animale de companie în România: Aspecte practice".
Citește mai mult

Ştiinţa

Companii

Internaţional

Literatură