Promovarea online a cabinetelor - Transparență constantă și susținută, admirată de client

(01.02.2013) Rețelele de socializare reprezintă, pentru orice tip de afacere, o modalitate foarte simplă și ieftină de promovare a serviciilor și de contact permanent cu clienții. Pentru o clinică veterinară, mentinerea unei relatii strânse cu proprietarii este vitală, astfel că multe cabinete și-au creat propria pagină in cadrul uneia sau mai multor rețele de socializare, precum Facebook , Twitter sau Google +.

Transparența, un act de curaj și profesionalism

Principalul atuu al deținerii unei astfel de pagini îl reprezintă promovarea prin transparență. Multe clinici au ales să facă publice cazurile lor clinice, însoțite de imagini relevante, obținând astfel un dublu beneficiu: promovarea prin rezultatele proprii în randul proprietarilor, dar și o formă de comunicare științifică aflată la dispoziția colegilor.


Un posesor aflat în căutarea unui cabinet veterinar va încerca să identifice acea clinică ce are experiență în cazuistica sau specia în care se încadrează animalul său. Astfel, regăsirea prezentării unor cazuri clinice ce au avut drept pacienți animale exotice va atrage atenția unui proprietar de papagal Ara, spre exemplu, în timp ce cazurile de boli asociate vârstei a III-a vor stârni interesul proprietarilor de animale în vârstă.

Vizibilitatea câștigată în mediul online a oferit clinicilor posibilitatea de a se implica în acțiuni sociale sau caritabile: campanii de informare în rândul proprietarilor, strângeri de fonduri, campanii de adopții pentru animale abandonate, etc. Toate aceste acțiuni contribuie la formarea unei imagini pozitive, dovedind implicare și compasiune, calități pe care orice client le apreciază.

Promovarea online nu este pentru oricine

Expunerea publică a cazuisticii din clinică poate avea, însă, și părți negative. Criticile, comentariile negative sau opiniile mai puțin măgulitoare ale proprietarilor devin, de asemenea, vizibile pentru toată lumea. Deși incomodă, o astfel de situație oferă, însă, dovada transparenței și a practicii corecte, verticalitatea medicului de a accepta și criticile, nu doar laudele. La final, balanța părerilor, fie ele favorabile sau dezaprobatoare, dă măsura satisfacției clienților acelei clinici. 

Ca orice tip de acțiune reprezentativă pentru firmă în fata clienților, menținerea paginii unei clinici veterinare nu este o activitate ușoară, și nici cu rezultate imediate. Pentru a fi credibilă și relevantă, pagina de profil a cabinetului trebuie sa fie adusă la zi în mod frecvent, prin încărcarea noilor cazuri însoțite de fotografii, adăugându-se și noutățile referitoare la campaniile, promoțiile sau evenimentele din cadrul clinicii. Efectul publicitar scontat al unui astfel de profil online apare doar atunci când munca din spatele paginii este constatntă, susținută și reflectă activitatea clinicii.

Rețeta succesului

Am dorit să aflăm părerea celor care au avut deja curajul de a-și crește expunerea prin intermediul rețelelor de socializare.
Dr. Adrian Iurcenco (Clinica Veterinară Speed Vet) este de părere că prezența on-line necesită "curaj și un grad ridicat de siguranță profesională. Cei 4 P ai marketingului au fost regândiți. "Price" a fost înlocuit cu "value", "product" cu "solution", "promotion" cu "education", "place" cu "access". "Soluția" pentru ultimii 2 "P" (educația și accesul) a primit "valoare" maximă cu ajutorul rețelelor de socializare, în special Facebook. Este locul cel mai bun pentru a-ți educa clienții și cu un acces facil la servicii.

Pe de altă parte, dezavantajul este acela că o promovare accelerată este ca un metabolizm accelerat, totul se întamplă mai repede, incusiv imaginea. Mediul romanesc on-line este, în mare procent, ocupat de oameni care postează lucruri negative. Acei 5-10 nemulțumiți din cei 2500 de clienți anuali, vor apărea nemulțumiți on-line cu urmări mult mai grave decât nemulțumirile venite prin recomandări directe."

O altă clinică ce a ales să iși promoveze imaginea și serviciile cu ajutorul rețelelor de socializare este Regatul Animalelor. Au adunat mii de persoane care le urmăresc activitatea on line, publică imagini din cadrul procedurilor de diagnostic sau cazuri de animale abandonate aflate în îngrijirea cabinetului.

"Nu este o munca ușoară", ne mărturisește Dr. Rareș Căpitan ,"ci una care ne solicită (fiind un domeniu nou) în mod constant. Probababil de aceea majoritatea  medicilor veterinari nu își promovează serviciile pe internet.Totuși  pe masură ce depui efort, roadele muncii încep să se vadă.

Principalul plus pe care îl putem aduce prin prezența online este modul transparent în care clienții noștri, proprietarii animalelor de companie, pot vedea cu ce ne confruntăm zilnic ( când ei nu sunt la clinică) și modul pozitiv în care le soluționăm împărtășind astfel emoțiile pozitive cu ei, făcând astfel un mare pas în creșterea încrederii în calitatea serviciilor oferite. Alte plusuri ar fi inițierea unui nou serviciu despre care ei nu aveau cum să afle, oferte, promoții și toate noutățile din clinică."

Secolul XXI se desfășoară online, astfel că prezența oricărei afaceri în acest mediu a devenit imperativă. Însă un cabinet veterinar nu este "orice afacere", iar decizia expunerii cazuisticii trebuie luată de fiecare echipă medicală în parte, pe baza unei analize serioase a beneficiilor potențiale, precum și a profilului clienților.

Poveștile de succes, însă, dintre care am prezentat deja câteva, arată că deschiderea spre lumea virtuală a cliniclor veterinare nu înseamnă doar o simplă aderare la un curent al rețelelor de socializare, ci și o reală oportunitate de dialog cu proprietarii, dincolo de interacțiunea limitată din timpul consultațiilor.



Mai multe Ştiri

A apărut ediţia a II-a din Ghidul animalelor de companie

4 factori care transformă industria veterinară

Creșterea competiției în mediul online în ceea ce privește vânzarea medicamentelor pentru pureci și căpușe, îmbătrânirea demografică în rândul medicilor veterinari, datoriile generate de studii.
Citește mai mult

A apărut ediţia a II-a din Ghidul animalelor de companie

Workshop „Chirurgia Aparatului Urinar”

Weekend-ul trecut a avut loc workshop-ul „Chirurgia Aparatului Urinar” susținut de Dr. Vitalaru Bogdan Alexandru la Center of Hope în Brănești.
Citește mai mult

Cupa Pescarului Sud

Cupa pescarului veterinar 2018 - Zona Sud

Maravet are plăcerea să vă invite la cea de-a III-a ediție a Cupei Pescarului Veterinar. Evenimentul va avea loc la Greaca-Cercani, judetul Giurgiu în 22-23 iunie 2018.
Citește mai mult

Imagine predefinită

Teaser Überschrift

grwgwre  rgerg er gerg er
Citește mai mult

Imagine predefinită

Teaser Überschrift

grwgwre  rgerg er gerg er
Citește mai mult

A apărut ediţia a II-a din Ghidul animalelor de companie

Cupa pescarului veterinar 2018 - Zona Moldova

Maravet are plăcerea să vă invite la cea de-a III-a ediție a Cupei Pescarului Veterinar. Evenimentul va avea loc la Iazul Frasin în județul Iași în 18-19 mai 2018.
Citește mai mult

Cupa Pescarului Ardeal

Cupa pescarului veterinar 2018 - Zona Ardeal

Maravet are plăcerea să vă invite la cea de-a III-a ediție a Cupei Pescarului Veterinar. Evenimentul va avea loc la Sacoșu Turcesc în județul Timiș în 11-12 mai 2018.
Citește mai mult

SofistiCat 2018

SofistiCat 2018 la Romexpo

În intervalul 14-15 aprilie, Maravet și partenerul său, Farmina Pet Foods România, în calitate de sponsori ai evenimentului, vă așteaptă la expoziția felină "SofistiCat International Spring Show" la Romexpo.
Citește mai mult

Ştiinţa

Companii

Internaţional

Literatură