Conferința de Dermatologie

(17.07.2012) Altius împreună cu AMVAC au plăcerea de a vă  invita să participați la Conferința de Dermatologie Veterinarã, care va avea loc la Rin Grand Hotel din Bucureşti, Soseaua Vitan - Bârzeşti numărul 7D, Sector 4, în perioada 11 - 12 August 2012.

“Dragi colegi,

  Am primit cu entuziasm și interes vestea de la colegii din cadrul firmei Altius că, în sfârşit, Conferința de Dermatologie se va materializa şi nu oricum, ci cu participarea a doi dintre cei mai reprezentativi şi carismatici lectori: dr. Craig Griffin şi dr. Wayne Rosenkrantz.

Pentru a-mi înțelege entuziasmul, aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre cei doi lectori pe care am avut plăcerea sa îi cunosc anterior.

Dr. Craig Griffin este coautorul “Bibliei dermatologiei” - Small animal Dermatology (ultimele trei ediții). Experiența universitară şi cea clinică se îmbină armonios în prezentările dumnealui.

Acesta, datorită faptului că după ce a terminat facultatea şi specializarea în unele din cele mai renumite şi bine cotate universități de profil din USA, a deschis poate cea mai mare clinică privată de dermatologie.

În această clinică se prezintă pacienți cu afectiuni dermatologice de o mare diversitate şi complexitate. Toată această experiență clinică este puternic susținută şi de o activitate de cercetare foarte elaborată. Numeroase companii internaționale apelează la clinica doctorului Griffin pentru studii independente de evaluare a diferitelor metode terapeutice.

Pe lângă toate acestea, Dr. Griffin are şi o intensă activitate de lector şi a fost instructorul a numeroase generații de medici din domeniul dermatologiei.

Prezentările dumnealui sunt foarte sistematice, practice şi deosebit de interactive. Principalele sale domenii de interes în dermatologie sunt alergiile, otitele, dermatitele autoimune şi cele hormonale.

Partea şi mai bună a acestei conferințe de dermatologie este că dr. Griffin va veni însoțit de dr. Rosenkrantz, colaboratorul său apropiat, partener de afaceri şi, nu în ultimul rând, un alt personaj deosebit de important în lumea dermatologiei veterinare.

Dr. Rosenkrantz este interesat în special de afecțiunile dermatologice la feline şi ecvine, alopecia, dermatitele cronice şi otitele.

Este unul din membrii marcanți ai Colegiului American de Dermatologie, organizator a numeroase manifestări științifice, dintre care se detaşează Congresul Mondial de Dermatologie Veterinara Hong-Kong din anul 2008.

Vă recomand din suflet prezentările dumnealui pentru că sunt foarte accesibile, pline de elemente de aplicabilitate în activitatea practică de zi cu zi şi, ca orice lector din SUA, este şi o prezență deosebit de agreabilă.

Dacă aveți cea mai mică atracție către dermatologie vă asigur că nu veți fi dezamăgiți de orele petrecute împreună cu aceăti lectori şi oameni extraordinari.

Dacă nu, este momentul oportun pentru a explora mai îndeaproape acest sector deosebit de important al medicinei veterinare: dermatologia.

Vă aştept  în August la București!

Cu simpatie,

Dr. Popa Robert”

 

DIRECTORI DE CURS:

DR. CRAIG GRIFFIN, DVM, Diplomate ACVD – USA

DR. WAYNE ROSENKRANTZ, DVM, Diplomate ACVD – USA

REFERINŢE:

Dr. Griffin a obţinut diploma de Doctor of Veterinary Medicine de la Cornell University, Colegiul de Medicină Veterinară şi a efectuat un rezidenţiat în dermatologie şi alergie la  University of California, Davis Veterinary Medicine. 

A devenit Diplomate of the American College of Veterinary Dermatology în 1981. A obţinut the Stanford University School of Medicine Outstanding Veterinary Dermatologist Award în 1995 şi The American College of Veterinary Dermatology Award of Excellence în 2001. 

Dr Griffin este coautor al Muller and Kirk’s Small Animal Dermatology, ediţiile 5 şi 6 şi coeditor al Current Veterinary Dermatology, the science and art of therapy. Dr. Griffin a avut peste 350 de prezentări la conferinţe pe plan mondial. Dr. Griffin a fost un instructor sau master de curs în Dermatologie pentru  European School of Advanced Veterinary Studies încă de la începuturile ei în 1991. 

Din 1981 Dr. Griffin a lucrat în cabinet particular în sudul Californiei şi a fost fondatorul Clinicilor de Dermatologie Animală, care sunt spitale specializate exclusiv în dermatologie, alergii şi otologie.

Aceste clinici  există acum în 7 locaţii full time, în sudul Californiei, cu mai mulţi sateliţi. În ele lucrează, full time, 21 de medici veterinari dermatologi, iar 16 dintre ei sunt diplomaţi ai College of Veterinary Dermatology.   Puteţi găsi mai multe date pe: www.animaldermatology.com

Dr. Rosenkrantz este absolvent al UC Davis din 1982, a efectuat o practică privată de intern în 1983 şi s-a alăturat lui Dr. Craig Griffin pentru un program de rezidenţiat în dermatologie în 1983.

Programul său a fost combinat cu interacţiuni la Medical School at UC Irvine şi a obţinut statutul de Diplomate in the American College of Veterinary Dermatology (ACVD) în 1986. Împreună cu Dr. Griffin şi ceilalţi parteneri a construit una din cele mai mari clinici de referinţă de dermatologie din lume, care are actualmente 16 dermatologi diplomaţi. În prezent este coproprietar a mai multor cabinete full time în California de Sud (Tustin, San Diego, Marina Del Rey and Pasadena), Atlanta, Georgia, Louisville, Kentucky şi Indianapolis, Indiana.

Este de asemenea coproprietar a mai multor cabinete satelit din California incluzând: Upland, Temecula, Chula Vista, Carlsbad, Palm Springs şi Santa Rosa. Asigură consultaţii în cabinete din Hawaii, şi Bakersfield şi Las Gatos, California. Dr. Rosenkrantz a instruit activ mai mult de o duzină de alţi dermatologi, prin cabinetul său aprobat de ACVD pentru programul de rezidenţiat. A făcut parte din comitetul de examinare al ACVD şi din Australia. Este fost preşedinte al ACVD Research Funding Committee şi făcut parte din fostul şi prezentul Comitet de Organizare a Congresului Mondial de Dermatologie Veterinară. Este fost preşedinte al comitetului executiv al ACVD şi i-a fost decernat DVM ACVD Award of Excellence pentru contribuţiile sale pentru ştiinţă şi educaţie. 

Dr Rosenkrantz susţine prelegeri în SUA şi străinătate. Este instructor de dermatologie pentru European School of Advanced Veterinary Studies din 2005.  Este editor de secţiune pentru două volume din Current Veterinary Therapy secţiunea de dermatologie şi a publicat multe articole şi capitole din cărţi despre dermatologia animalelor mici şi a ecvinelor. A fost implicat în numeroase studii clinice şi de medicamente. Are un interes special în terapeutica dermatologică, dermatologia felină şi ecvină, dermatohistopatologie, alopecia canină şi managementul bolilor cronice alergice cutanate şi ale urechii.

MATERIALE CONFERINŢĂ:

Conferința va beneficia de traducere simultană.

Evenimentul  se va desfãşura la Rin Grand Hotel din Bucureşti.

Prânzurile sunt  oferite  de  către  Altius, în incinta hotelului.

Structură  Conferință  de  Dermatologie Veterinară

ZIUA 1 (11 AUGUST 2012)

9:00 -10:30   CitologIa cutanată: tehnică şi interpretare – Dr. Wayne Rosenkrantz

10:30-11:00  Pauză de cafea

11:00 -13:00 Prezentarea generală a pruritului şi abordarea diagnosticului pruritului cronic – Dr. Craig Griffin

13:00-14:00  Prânz

14:00- 15:30 Alergia alimentară: puncte importante şi studii de dietă – Dr. Craig Griffin

15:30-16:00  Pauză de cafea

16:00-18:00  Microbi: identificare şi tratament – Dr. Wayne Rosenkrantz

ZIUA 2 (12 AUGUST 2012)

9:00 -10:30 Opţiuni de tratament şi tratamente de bază pentru Dermatita atopică – Dr. Craig Griffin                                   

10:30-11:00 Pauză de cafea

11:00 -13:00 Imunoterapia cu glucocorticoizi, ciclosporine şi alergeni – Dr. Wayne Rosenkrantz

13:00-14:30  Managementul otitei în cazuri de prurit – Dr. Craig Griffin

14:30 Prânz

Pentru detalii şi înscrieri vă rugăm să contactați reprezentatul Dumneavoastră medical Altius sau vă puteți adresa Asociației Medicilor Veterinari pentru Animale de Companie (AMVAC).

Taxă participare membri AMVAC 2012 – 600 RON

Taxă participare non-membri AMVAC 2012 – 750 RON

Participarea este creditată cu 20 puncte CMVRO / zi de eveniment.

Locurile sunt limitate.


Mai multe Ştiri

Vetmedin 5 mg

Vetmedin 5 mg comprimate masticabile pentru câini

Contactati-ve reprezentantul zonal Altius petru a va prezenta conditia comerciala a acestui produs
Citește mai mult

Altius Magazin 2

Altius Magazin 2

Altius vă invită să parcurgeţi al doilea număr al revistei Altius Magazin, o revistă dedicată în exclusivitate medicilor veterinari
Citește mai mult

YPOZANE

YPOZANE

Prezentul document este un rezumat al Raportului Public European de Evaluare. Scopul acestuia este de a explica modul în care evaluarea efectuată de către Comitetul pentru Produse Medicinale de Uz Veterinar (CVMP), în baza documentaţiei furnizate, a condus la recomandările privind condiţiile de utilizare
Citește mai mult

Onisor 40 mg pentru câini

Onisor 40 mg pentru câini

Onisor conține robenacoxib, pentru tratamentul durerii şi inflamaţiei în cazul osteoartritei cronice la câini
Citește mai mult

Onsior 6 mg comprimate pentru pisici Robenacoxib

Onsior 6 mg comprimate pentru pisici Robenacoxib

Comprimatele Onsior - pentru tratamentul durerii şi inflamaţiei acute asociate cu tulburări musculo-scheletale la pisici - sunt uşor de administrat şi bine tolerate de majoritatea pisicilor
Citește mai mult

Altius Showroom

NOU Showroom de aparatură și instrumentar medical în București!

Altius a deschis în luna Mai a acestui an primul showroom de aparatură și instrumentar medical veterinar, oferind medicilor din București și zonele limitrofe, un spațiu de prezentare a tuturor produselor din portofoliu
Citește mai mult

Altius Magazin

Altius Magazin

Altius vă invită să parcurgeţi primul număr al revistei Altius Magazin, o revistă dedicată în exclusivitate medicilor veterinari din cabinete, farmacii veterinare şi  CSV-uri
Citește mai mult

Monitorul de funcţii vitale de ultimă generaţie  LifeSense

Monitorul de funcţii vitale de ultimă generaţie – LifeSense

LifeSense este un monitor ce măsoară şi afişează mai mulţi parametri
Citește mai mult


Ştiinţa

Revista

Internaţional

Literatură