Actualizarea situaţiei privind evoluţia “Bolii limbii albastre”(Bluetongue)  în exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

(23.09.2015) În data de 4.9.2015, în România, a fost diagnosticată “Boala limbii albastre”(Bluetongue), în judeţul Botoşani, în localitatea Bobuleşti, în apropiere de râul Prut şi de graniţa cu Republica Moldova.

Ulterior, au mai fost identificate animale infectate şi în alte două localităţi din aceeaşi comună, respectiv Badiuţi şi Ştefăneşti. Până la această dată, boala a fost confirmată la 18 bovine, din 18 exploataţii, după cum urmează:

  • în localitatea Bobuleşti 12 bovine din 12 exploataţii non-comerciale;
  • în localitatea Badiuţi 4 bovine din 4 exploataţii non-comerciale;
  • în localitatea Ştefăneşti 2 bovine din 2 exploataţii non-comerciale.

În jurul focarelor s-a instituit o zonă de control de 20 km în care s-au instituit măsurile prevăzute de legislaţia specifică în vigoare.

Din această zonă este interzisă ieşirea rumegătoarelor, cu excepţia animalelor destinate abatorizării.

Cele 18 bovine infectate şi-au revenit în urma aplicării unui tratament simptomatic, nefiind înregistrată nicio mortalitate.

La această dată nu mai este notificată oficial nicio suspiciune clinică de “Boala limbii albastre”(Bluetongue) pe teritoriul României.


MAI MULTE ŞTIRI

Diagnosticarea "Bolii limbii albastre"(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

Diagnosticarea “Bolii limbii albastre”(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

În data de 4.9.2015, în România, au fost diagnosticată “Boala limbii albastre”(Bluetongue),  în judeţul Botoşani, în trei exploataţii din localitatea Boboluşti, în apropiere de râul Prut şi de graniţa cu Republica Moldova
Citește mai mult

Pe teritoriul României au fost ridicate restricţiile pentru circulaţia animalelor impuse de evoluţia bolii limbii albastre

Pe teritoriul României au fost ridicate restricţiile pentru circulaţia animalelor impuse de evoluţia bolii limbii albastre

Recomandări ANSVSA pentru a preveni infectarea animalelor cu virusul bolii limbii albastre (Bluetongue)
Citește mai mult

Consiliul Consultativ convocat de ANSVSA pentru a analiza oportunitatea vaccinării împotriva bolii limbii albastre

Consiliul Consultativ convocat de ANSVSA pentru a analiza oportunitatea vaccinării împotriva bolii limbii albastre

Conducerea ANSVSA a convocat, în data de 20 noiembrie, o şedinţă a Consiliului Consultativ al Autorităţii, pentru a analiza în acest for oportunitatea demarării la nivel naţional, a vaccinării animalelor receptive împotriva bolii limbii albastre
Citește mai mult

Actualizarea situaţiei privind evoluţia focarelor de "Boala limbii albastre"(Bluetongue) în România

Actualizarea situaţiei privind evoluţia focarelor de “Boala limbii albastre”(Bluetongue) în România

În data de 22.08.2014, a fost diagnosticat primul caz de “Boala limbii albastre”(Bluetongue) în România, în judeţul Buzău
Citește mai mult

Bolii Limbii Albastre în Romania

Consiliul Ştiintific al ANSVSA convocat pentru a analiza evoluţia Bolii Limbii Albastre în Romania

Consiliul Ştiinţific al ANSVSA s-a reunit astăzi pentru a analiza evoluţia cazurilor de Boala Limbii Albastre în România, măsurile întreprinse de ANSVSA şi conduita care trebuie urmată în viitor
Citește mai mult


Boala Limbii Albastre

La data de 1 septembrie 2014, procentul animalelor din România afectate de Boala Limbii Albastre era de 0, 012%

În data de data de 22.08.2014, a fost diagnosticat primul caz de “Boala limbii albastre”(Bluetongue) în România, în judeţul Buzău
Citește mai mult

ANSVSA

A fost diagnosticat un caz de “Boala limbii albastre”(Bluetongue) în România

Măsurile întreprinse de ANSVSA pentru limitarea difuzării bolii
Citește mai mult


Revista

13.11.

Companii

Internaţional

Literatură