Identificarea precoce a insuficienţei renale

(16.06.2012) Scopul  principal al lucrării este identificarea  precoce a insuficienţei renale cu ajutorul UPC, a analizelor sanguine biochimice şi  hematalogice,  a analizelor de urină şi a valorilor tensiunii arteriale.

Andra Pârvulescu, medic veterinar Cluj-Napoca, Cristian Popovici, medic veterinar Cluj-Napoca

De asemenea, mai urmărim:

  • corelaţia dintre valoarea azotemiei, creatinemiei şi a valorile obţinute la analiza UPC
  • corelaţia dintre examenul hematologic şi valoarea tensiunii sanguine
  • corelaţia dintre valoare tensiunii sanguine şi gravitatea leziunilor stabilite cu ajutorul UPC
  • modularea terapiei în funcţie de valoarea UPC-ului şi stabilirea stadiului insuficienţei renale după standardele IRIS
  • evaluarea evoluţiei cazurilor in funcţiei de terapia specifică


Materiale şi metode

Pregătirea probei S-a  folosit linia de diagnosticare Idexx pentru examenul  biochimic VetTest, pentru examenul hematologic  VetAutoread™  şi pentru efectuarea testului UPC VetTest, analizele efectuându-se dupa metodologia Idexx.

Pentru analiza de urină s-a folosit bandelete urinare Uripath-Plasmatec Laboratory şi sedimentul urinar s-a obţinut prin centrifugarea probei, la o viteză de 1500 rotaţii/minut şi examinarea la microscop.

La examenul urinei cu  bandeleta s-au urmărit parametrii: urobilinogen, glucoză, bilirubină, corpi cetonici, greutate (densitate) specifică, pH, prezenta sângelui, a leucocitelor, a nitriţilor şi a proteinelor.

În cazul  sedimentului urinar acesta se va împărţi în două categorii: sediment organizat şi sediment neorganizat. În cadrul sedimentului urinar organizat avem următoarele elemente: leucocite şi hematii, celule epiteliale de la nivel căilor urinare, celule vezicale, celule epiteliale renale. Mai putem să întalnim cilindri urinari: granulari, hialini, epiteliali (micsti), graşi, leucocitari, hematici, biliari.

La examinarea sedimentului urinar neorganizat putem să întâlnim diferite tipuri de cristale: fosfaţi amoniaco magnezieni(stuviţi), oxalaţi de calciu, fosfaţi de calciu, carbonaţi de calciu, sulfaţi de calciu, uraţi de calciu, acid uric, cisteină, leucină, tirozină.

Materialul biologic a fost reprezentat de un număr de zece animale, toate aflate în evidenţa Clinicii Veterinare Pet Life şi prezentate la consultaţie in cadrul Clinicii de Medicală aparţinând Facultăţii de Medicină Veterinară.

Efectuarea raportului UPC

Testul Proteină: Creatinină pentru analizorul VetTest este compus din două teste separate: proteina din urină (UPRO) şi creatinina din urină (UCREA). Ambele teste sunt metode colorimetrice pentru determinarea cantitativă a proteinei şi creatininei din urină în probe colorimetrice pentru determinarea cantitativă a proteinei şi creatininei din urină în probele provenite de la câine şi pisică.

Metoda de examinare:

Ca şi precauţii şi avertismente, slid-urile se păstrează în ambalajul lor până în momentul utilizării, apoi după ce sunt scoase din ambalaj se folosesc în maxim 15 minute. Kiturile ca atare se păstrează la temperatura camerei(15-30 0C).

Cistocenteza este metoda preferată  pentru a menţine proba de urină cât mai curată, din punct de vedere bacteriologic să fie negativă, să nu existe sediment inactiv, celule şi cristale. Proba se utilizează imediat după recoltare, sau dacă se utilizează  mai târziu să se congeleze.

Înainte  de a se utiliza proba aceasta trebuie să fie centrifugată, iar sedimentul obţinut este bine să fie păstrat pentru o ulterioară evaluare microscopică. Culoare roşie a probelor după centrifugare indică prezenţa hemoglobinei(50 mg/dl) ceea ce poate influenţa rezultatele.

Procedura de testare:

A. Efectuarea testului pentru proteina UPRO

  1. Se selectează „NEW SAMPLE” din meniul VetTest-ului, apoi specia pacientului şi se introduc datele de identificare ale acestuia.
  2. Se inseră slide-ul UPRO cu codul de bare în sus.
  3. Când analizorul este gata se îndepartează pipetorul din suport şi se ataşează un vârf de pipeta.
  4. Se fixează  ferm vârful pipetei şi se pune înapoi pipetorul în suport.
  5. Analizorul o să vă ceara să se introducă vârful pipetorului în proba de analizat.
  6. Se apasă şi  se eliberează butonul pipetorului. Păstraţi vârful pipetei în proba până când analizorul va emite 2 semnale sonore şi apoi ridicaţi vârful din probă. Când analizorul emite 3 semnale sonore  se şterge vârful pipetei.
  7. Imediat se va  plasa pipetorul cu vârful în suportul de pe analizor. Un singur semnal sonor se va auzi şi care va indica începerea analizarii probei. Analiza va dura 6 minute.

NOTĂ: În timp ce testul UPRO se desfăşoară, trebuie pregatită proba pentru testul UCREA.

B. Efectuarea testului pentru creatinină UCREA

Pregătirea probelor pentru UCREA:

Se ataşează un nou vârf la pipeta galbenă MiniPet, se trage 10μl de urină şi se plasează proba în recipientul pregătit.Se ataşează un nou vârf de pipetă la pipeta albă MiniPet şi se recoltează 200 μl de apă din flaconul  din kit şi se depune cantitatea respectivă în recipientul cu proba, apoi cu aceeaşi pipetă se amestecă uşor de 4-5ori. Se utilizează proba astfel preparată pentru testul UCREA.

Efectuarea testului pentru creatinină UCREA

  1. Se selectează din meniul analizatorului „CURENT SAMPLE” şi apoi se selectează opţiunea „NO” dacă aparatul întreabă dacă se doreşte a se efectua o diluţie a probei.
  2. Se inseră slide-ul UCREA
  3. Analizorul VetTest  va cere să se coboare pipetorul în probă, după ce în prealabil se ataşează acestuia un vârf nou de pipetă.
  4. Se apasă şi se eliberează butonul pipetorului. Se ţine vârful pipetorului în probă până când analizorul va emite doua semnale sonore, apoi se va îndepărta acesta din probă.
  5. Când analizorul emite trei semnale sonore se şterge vârful şi apoi imediat se plasează pipetorul în suportul de pe analizor. Un singur semnal sonor indică începerea testului care dureaza şase minute.

Calcularea raportului Proteină:Creatinină se realizeaza prin impărţirea  valorii obţinute UPRO la valoare obţinută UCREA şi se compară cu valorile care sunt limita de referintă.

Interpretarea rezultatelor UPC-ului trebuie interpretate în funcţie de localizarea bolii, persistenţa proteinuriei şi gradul azotemiei.  

Valori de referinţă

Pacienţi nonazotemici şi cu proteinurie persistentă, cu sediment inactiv.

UPC<0.5 proteinurie nesemnificativă
UPC≥0.5<1.0 necesită monitorizare
UPC≥1.0<2.0 proteinurie
UPC≥2.0 proteinurie semnificativă

Pisici azotemice, cu proteinurie persistentă şi cu sediment inactiv

UPC<0.4 proteinurie nesemnificativă
UPC≥4.0 proteinurie semnificativă

Câini azotemici, cu proteinurie persistentă cu sediment inactiv

UPC<0.5 proteinurie nesemnificativă
UPC≥0.5 proteinurie semnificativă

În cazuri severe de boli cronice renale, acest raport poate scădea, acest lucru se produce datorită faptului că, creatinina plasmatică creşte, iar numărul nefronilor funcţionali scade, iar cantitatea de proteină pierdută scade.

CAZ nr 1.

felină, rasă:europeană, vârstă: 3 ani, sex: M(N) Specia: felină, rasă:europeană, vârstă: 3 ani, sex: M(N)

Anamneză: hematurie, disurie, letargie, apetit scăzut şi capricios, vocalizări excesive, urinări în afara litierei, toaletare excesivă a zonei perianale.

Examen clinic: T=39,50C, G=4,500 kg, mucoase congetionate,  palpare transabdominală: vezica urinară mărită în volum, sensibilă la palpare, persistenţa pliului cutanat: 3-4 secunde, penis edemaţiat şi cianotic, imposibilitate eliminării urinei  prin taxisis manual.

Examene paraclinice:

Tabel-Analize biochimice caz nr.1
Tabel-Analize biochimice caz nr.1

Tabel-Analize hematologice caz nr.1
Tabel-Analize hematologice caz nr.1

Tabel-Măsurarea tensiunii arteriale caz nr. 1
Tabel-Măsurarea tensiunii arteriale caz nr. 1

Ecografie abdominală: vezică urinară mărită în volum, prezenţa de sediment în cantitate crescută, splină mărită în volum, cu margini rotunjite, rinichi cu ecogenitate normală

Vezică urinară cu conţinut (Clinca veterinară Pet Life)
Vezică urinară cu conţinut (Clinca veterinară Pet Life)

Bandeletă urinară:

Bandeletă urinară

Sediment urinar:

  • prezenţa de struviti, hematii şi leucocite  în cantitate crescută
  • prezenţa de struviti, hematii şi leucocite  în cantitate moderată
  • prezenţa de struviti, hematii şi leucocite  în cantitate scăzută
  • prezenţa de struviti şi leucocite  în cantitate foarte scăzută, hematii absente

Tabel- Analiza UPC caz nr.1
Tabel- Analiza UPC caz nr.1

cristale de struviţi
cristale de struviţi
După cum se observă din analizele biochimice, valoare creatiniei sanguine este uşor pe limita superioară, valoare care se corelează cu rezultatele de la analizele hematologice, unde întâlnim valori crescute ale hemoglobinei si hematocritului, datorită deshidratării.

Analizele de urină (bandeletă şi sediment) se corelează cu valoare UPC-ului, deaorece proteinuria se datorează acţiunii struviţilor asupra mucoasei vezicii urinare.

Struviţii, prin acţiunea lor mecanică irită mucoasa vezicii urinare, provocând aflux leucocitar masiv precum şi hemoragii intravezicale . Tensiunea sanguină se află în limite normale, ceea ce înseamnă ca există un risc minim ca organele interne sa fie afectate de hipertensiune.

Diagnostic: Boala tractului urinar inferior - BTUI

Tratament:

Dieta alimentară Royal Canin Urinary High Dilution timp de 2 săptămâni, apoi se trece treptat pe Royal Canin Urinary sau Hill’s c/d timp de 6 săptamâni

Antibioticoterapie:  Amoxicilină&acid clavulanic (Synulox 50 mg) 12.5 mg/kg de două ori pe zi 14 zile.

Repetarea analizelor de urină(bandeletă şi sediment) săptămânal timp de 7 săptămâni

Evoluţie: După primele 5 zile de antibiotic starea generală a pacientului s-a îmbunătătiţit, acesta a început să consume voluntar hrană. După schimbarea dietei alimentare cu Royal Canin Urinary High Dilution s-a evidenţiat o îmbunătaţire în actul micţiunii, animalul nu mai prezintă vocalizări, urina eliminându-se fără obstacole. La analizele următoare de urină (bandeletă şi sediment) s-a evidenţiat scăderea pH si dispariţia cristalelor de struviţi.

CAZ nr. 2

canină, rasa: Ciobănesc Carpatin , vârstă: 5ani, sex: M Specia: canină, rasa: Ciobănesc Carpatin , vârstă: 5ani, sex: M

Anamneză: hematurie, incontinenţă urinară (scăpări de urina între urinări), inapetenţă, urinări dese, abatere, mers rigid, dureri în regiunea lombară.

Examen clinic: greutate: 43kg, temperatură: 39,60C, mucoase congestionate, ganglionii retrofaringieni şi poplitei măriţi in volum, fără sensibilitate, vezica urinară mărită în volum, cu perţii ingroşaţi(4mm)

Examen paraclinic:

Tabel-Analize biochimice caz nr.2
Tabel-Analize biochimice caz nr.2

Tabel-Analize hematologice caz nr.2
Tabel-Analize hematologice caz nr.2

Tabel-Măsurarea tensiunii arteriale caz nr.2
Tabel-Măsurarea tensiunii arteriale caz nr.2

Ecografie abdominală: chişti de prostată bilaterali; vezica urinară plină de conţinut, cu sediment în cantitate crescută; splină mărită în volum cu margini rotunjite; stomac cu mucoasa gastrică îngroşată - 5mm; rinichi normali ca şi mărime, cu delimitarea dintre corticală şi medulară evidentă, bazinetul renal fara modificări ecografice.

Bildquelle: Clinica Veterinară Pet Life


Bandeletă urinară:

Bandeletă urinară

Sediment urinar:

  1. Prezenţa de hematii, leucocite, cristale de fosfaţi amoniaoco-magnezieni, precum şi cilindrii hematici.
  2. Prezenţa de leucocite, cristale de fosfaţi amoniaoco-magnezieni şi de celule vezicale strat superficial.
  3. Prezenţa de leucocite în cantitate scăzută

Tabel- Analiza UPC caz nr.2
Tabel- Analiza UPC caz nr.2

Se recomandă efectuarea unei ecografii anuale, tensiunea sanguină este în limite normale, neexistând riscul afectării organelor.

Diagnostic: Hiperplazie benignă de prostată

Cistită hemoragică cu cristale de fosfaţi amoniaoco-magnezieni

Tratament:

Enrofloxacină(Baytril 5%) 5mg/kg timp de 21 zile

Osateron acetate 0.25 – 0.5 mg/kg/zi(Ypozane 15mg) o tabletă pe zi timp de o săptămâna cu repetarea tratamentului după cinci luni, trei tratamente.   

Etamsilat 1 fiolă de două ori pe zi până la dispariţia completa a urinei hemoragice.

Schimbarea  dietei alimentare cu  Royal Canin Urinary sau Hill’s s/d timp de trei săptămâni apoi se poate face trecerea treptată la Hill’s  c/d

Repetarea analizelor de urină(bandeletă şi sediment) săptamanal timp de 7 săptămâni

Evoluţie: La şapte zile de la  începerea tratamentului cu antibiotice, starea pacientului s-a ameliorat  în mică măsură.După trei săptămâni de la efectuarea unui tratament întreg cu Ypozane 15mg(şapte zile) starea pacientului s-a îmbunătăţit, animalul nemaiavând scăpari de sânge  între micţiuni decât sporadic. După efectuarea celor trei tratamente cu osateron acetate cu doza de 0,5mg/kg timp de şapte zile, pacientul nu mai are nici un simptom clinic, consumând hrana comercială.Se recomanda efectuarea unei ecografii anuale, tensiune sanguină este in limite normale, neexistând riscul afectării organelor.

CAZ nr.3

canină, rasa: Shih-tzu, vârstă: 11ani, sex: femel Specia:canină, rasa: Shih-tzu, vârstă: 11ani, sex: femel

Anamneză: scurgeri la nivel vulvar culoare hemoragică şi apoi galben albicios, diaree cu fecale ihoroase maro negricios, inapentenţă, vomă, poliurie, polidipsie.

Examen clinic:

greutate: 2,350 kg, temperatura:35,70C, mucoase subicterice şi anemice, ulcere bucale, deshidratare masivă (persistenţa pliului cutanat peste 10 secunde), suflu cardiac 3/6 focar mitral, prezenţa de depozite de culoare maro în cantitate crescută la nivelul dinţilor cu reactionarea mucoasei gingivale.

Examen paraclinic

Tabel-Analize biochimice caz nr.3
Tabel-Analize biochimice caz nr.3

Tabel-Analize hematologice caz nr.3
Tabel-Analize hematologice caz nr.3

Tabel-Măsurarea tensiunii arteriale caz nr.3
Tabel-Măsurarea tensiunii arteriale caz nr.3

Ecografie abdominală: uter cu conţinut hipoecogen in cantitate crescută; la nivelul cornului uterin drept se evidenţiază o formaţiune hiperecogenă cu diametrul de aproximativ  patru centimetri; splină mărită in volum cu margini rotunjite; ficatul are canale biliare evidente, iar vezica biliară este plină de conţinut floconos; la nivel renal se vizualizează o disproportionalitate din punct de vedere al mărimii rinchii prezentîndu-se astfel: rinchi stâng 2.44*1.79 cm , rinchi drept 5.67*4,89 cm.

Bandeletă urinară:

Urobilinogen: negativ
glucoza: negativ
bilirubina: negativ
corpi cetonici: negativ
greutate(densitate) specifica: 1.015
pH: 6
prezenta sangelui: negativ
prezenta leucocitelor: +++
nitritilor: negativ
proteinelor: urme
Sediment urinar: s-a decelat prezenţa de leucocite în cantitate ridicată

Tabel-Analiza UPC caz nr.3
Tabel-Analiza UPC caz nr.3

Analizele biochimice se corelează cu cele hematologice şi cu examenul ecografic demonstrându-ne o insuficienţă prerenală,datorată cauzei primare piometru. Din păcate toxinele acumulate in organism şi filtrate la nivel renal au afectat parenchimul, ducând la pierderi de proteine semnificative.Tensiunea sanguină este crescută, în timp organele interne vor fi afectate de aceasta.

Diagnostic: Piometru cu cevix deschis; Insuficienţă prerenală acută

Tratament:

Chirurgical: operaţie de ovarihisterectomie cu lavaj peritoneal cu ser fizologic amestecat cu metronidazol %.

Medicamentos:

Fluidoterapie: ser fiziologic, ringer helvetica, glucoză 5%, Duphalite pentru rehidratare şi stabilizare hemodinamică.

Antibioticoterapie intravenoasă: cefoperazonă(Medocef) 20mg/kg de două ori pe zi timp de 21 de zile.

Antivomitive: drotaverină(No-spa 40mg/2ml) 2-4 mg/kg de două ori pe zi până la remiterea simptomelor.

Inhibitori ai pompelor de H+ de la nivel gastric: famotidina(Quamatel 20mg/5ml) 0.5 mg/kg până la remiterea simptomelor.

Complex de vitamine B( Milgamma)

Viyo pentru câini minim 30 ml/zi împreună  sau  separat cu conserva Hill” s a/d

Evoluţie: Starea pacientului s-a îmbunătăţit după efectuarea operaţiei. Se recomandă dietă alimentară specială pentru insuficienţa renală cronică: Royal Canin Renal sau Hill’s k/d toată viaţa animalului, precum şi repetarea la şase luni a analizelor biochimce şi hematologice.

Mai multe Ştiri

Ecografie; Bildquelle: www.musafirlogpass.blog.com

Identificarea precoce a insuficienţei renale partea a II-a

Scopul  principal al lucrării este identificarea  precoce a insuficienţei renale cu ajutorul UPC, a analizelor sanguine biochimice şi  hematalogice,  a analizelor de urină şi a valorilor tensiunii arteriale
Citește mai mult

Husky Siberian

Identificarea precoce a insuficienţei renale partea a III-a

Scopul  principal al lucrării este identificarea  precoce a insuficienţei renale cu ajutorul UPC, a analizelor sanguine biochimice şi  hematalogice,  a analizelor de urină şi a valorilor tensiunii arteriale
Citește mai mult



Revista

13.11.

Companii

Internaţional

Literatură