Hipermagnezemia (excesul de magneziu) la carnasiere

(13.10.2011) Excesul de magneziu este departe de a pune problemele dificile ale deficitului de magneziu, din punct de vedere al diagnosticului şi terapiei. Spre deosebire de deficitul de magneziu care este frecvent întâlnit în practică, excesul este mult mai rar şi aproape întotdeauna iatrogen.

Dr. Daniela Mihaela Neagu, Dr. Cristian Popovici

Hipermagnezemia în organism apare ca rezultat al unui dezechilibu între aportul crescut şi reducerea eliminărilor. Principala cale de eliminare a excesului de magneziu din organism este cea urinară, astfel încât supraîncărcările periculoase cu magneziu se instalează pe fondul unei insuficienţe renale.

O balanţă pozitivă de magneziu este tamponată pentru o perioadă de creştrea depozitării acestuia în oase. Există un grad de toleranţă fiziologică la hipermagnezemie, epuizată al om atunci când nivelul plasmatic depăşeşte 1,5 mmol/l (ZEANĂ, 1994, MIU şi DRĂGOTOIU, 2000). La animale, respectiv la câine toleranţa fiziologică este depăşită de un nivel plasmatic al magneziului >0,98 mmol/l, iar la pisică de un nivel plasmatic >1,23 mmol/l (MARTIN şi col., 1994, BRAUTBAR şi col., 1987).

În patologia umană se disting forme clinice simptomatice de exces de magneziu (supraîncărcarea cu magneziu a nou-născutul, hipermagnezemia din miastenia gravis, paralizia periodică hipermagnezemică) şi forme clinice latente de exces de magneziu asociate unor dereglări metabolice de mare amploare (deshidratare, stări de şoc, infecţii severe, stresul acut, insuficienţa renală acută şi cronică, diseminări maligne, feocromocitomul). Paralizia periodică hipermagnezemică la om reprezintă unicul caz de hipermagnezemie neiatrogenă, descrisă pe un teren particular ereditar recesiv, ce nu poate fi deosebită pe baza manifestărilor clinice de paralizia periodică hipokalemică (CLASSEN şi col., 1991, ZEANĂ, 1994).

În medicina veterinară singura eventualitate de patologie hipermagnezemică este sindromul oaselor moi la puii broiler. La aceştia excesul nutriţional de magneziu are drept urmare creşterea necesarului de fosfor, scăderea în greutate şi modificări ale membrelor de tip rahitic cu scăderea cenuşii din oase [LEE şi col., 1980, (a-b)]. La  celelalte specii de monogastrice poate fi bănuită o hipermagnezemie secundară latentă asociată unor dereglări metabolice de mare amploare, indentice celor de la om: deshidratarea, acidoza metabolică, stările de şoc, infecţii severe, diseminări maligne, etc.

La carnasiere (câine, pisică) patologia excesului de magneziu este indisolubil legată de cea a aparatului urinar, de funcţoinalitatea rinichiului. Cercetarea de faţă s-a axat în prima parte pe evaluarea statusului magneziului în insuficienţa renală acută şi cronică la câini, iar în parte a doua pe evaluarea statusului aceluiaş macromineral în boala tractului urinar inferior (BTUI) şi în insuficienţa renală cronică la feline.

Material şi metode

A. Prima parte a studiului a beneficiat de un material biologic reprezentat de un număr de 72 de câini cu insuficienţă renală (IR), consultaţi şi diagnosticaţi în cadrul clinicii de Patologie Medicală a Facultăţii de Medicină Veterinară Cluj şi în cabinete veterinare individuale, în perioada 1997- 2005. Din totalul de 72 de câini un număr de 23 au fost diagnosticaţi cu insuficienţă renală acută (IRA) (lotul 1) şi un număr de 49 cu insuficienţă renală cronică (IRC) (lotul 2). Stabilirea diagnosticului s-a realizat prin coroborarea datelor examenului clinic cu cele ale examenelor paraclinice (examene hematologice, biochimice sanguine, de urină, ecografice). Manifestările clinice constatate la subiecţii cu IRA şi IRC sunt prezentate de manieră generală în tabelul nr. 1.

Deşi, nu există o predispoziţie de specie , rasă sau sex subiecţii în vârstă (> 8 ani) cu boală renală preexistentă, par a fi mai afectaţi de insuficienţa renală cronică (IRC) în timp ce la subiecţii cu vârste cuprinse între 2-6 ani am întâlnit frecvent insuficienţa renală acută (IRA).

Un număr de 30 de câini clinic sănătoşi au constituit lotul martor (lotul M).

Tabelul 1: Manifestările clinice la câinii cu insuficienţă renală acută (IRA) şi cronică (IRC) - Clinical signs in dogs with acute and chronic renal failure (ARFand CRF)

Forma de evoluţie (Clinical type of RF)
Manifestări clinice (Clinical signs)

IRA (ARF)
Anorexie, vomă, diaree, deshidratare, hipotermie/ febră, tahipnee, tahicardie/ bradicardie, oboseală, ataxie, durere în regiunea lombară, oligurie/ anurie, poliurie, depresie; (anorexia, vomiting, diarrhoea, dehydration, hypothermia/fever, tahypnee, tachycardia/bradycardia, fatigue, ataxia, pain in the lumbar region, oliguria/anuria, poliuria, depression.)
IRC (CRF)
Poliurie/ polidipsie, caşexie, letargie, anorexie, deshidratare, intermitent vomă, constipaţie/ diaree, ulcere bucale, oligurie, bradicardie, hiporeflectivitate, depresie, comă, radiologic osteodistrofie; (poliuria/polidipsia, cachexia, lethargy, anorexia, dehydration, intermittant vomiting, constipation/diarrhoea, mouth ulcers, oliguria, bradycardia, hyporeflectivity, depression, coma, radiological osteodistrofia).



Probele de sânge au fost recoltate prin puncţia venei antebrahială în vacutainere cu Li- heparină. S-au determinat următorii parametrii: uree, creatinină, colesterol, proteina totală, albumina, concentraţiile plasmatice ale potasiului, magneziului, fosfatului, sodiului şi concentraţia eritrocitară a magneziului. Metodele de dozare şi aparatura sunt prezentate în subcapitolele 2.3 şi 2.4.

B. A doua parte a studiului s-a realizat pe un număr de 31 de pisici. Din acestea un număr de 21 cu vârsta între 1-5 ani au fost diagnosticate cu boala tractului urinar inferior (BTUI) (lotul I), iar un număr de 10 pisici cu vârste între 7-12 ani insuficienţă renală cronică (IRC) (lotul II). Un număr de 20 de pisici lase pe criteriul sănătăţii clinice au constituit lotul martor (lotul M). În stabilirea diagnosticului s-a apelat la coroborarea datelor examenului clinic cu examenele complementare (examene hematologice, biochimice sanguine, de urină, ecografie). Simptomatologia întâlnită la subiecţii cu BTUI şi IRC este prezentată în tabelul nr. 2.

Tabelul 2: Manifestări clinice la felinele cu boala tractului urinar inferior (BTUI) şi insuficienţă renală cronică (IRC) Clinical signs in felines with lower urinary tract disease (FLUTD) and chronic renal failure (CRF)

Forma de evoluţie (Clinical type of RF)
Manifestări clinice (Clinical signs)
BTUI (FLUTD)
Disurie/ strangurie, hematurie, polakisurie, lins excesiv al regiunii genitale, vezică urinară destinsă (glob vezical), urinare în afara litierei, vomă, anorexie, deshidratare, hipotermie, depresie; (disuria/stranguria, hematuria, polacksuria, lanky excessive of genital region, large urinary bladder, globe of urinary bladder, urination outside of litter, vomiting, anorexia, dehydration, hypothermia, depression.)
IRC (CRF)
Poliurie, polidipsie, pierdere în greutate, mucoase palide, ulcere bucale, pierderea dinţilor, oboseală, bradicardie, oligurie, ventroflexie cervicală, pierderea reflexelor, coma; (weight loss, pale mucous membrane, tooth loss, fatigue, bradycardia, oliguria, cervical ventroflexia, loss of reflexes, coma.)

Recoltarea probelor de sânge s-a efectuat prin puncţie venoasă jugulară (antebrahială) în vacutainere cu Li-heparină. S-au dozat din plasmă şi sânge integral următorii constituenţi biochimici: uree, creatinină, colesterol, proteină totală, albumina, concentraţiile plasmatice ale potasiului, magneziului, fosfatului, sodiului şi concentraţia eitrocitară a magneziului. Metodologia de dozare şi aparatura utilizată în acest scop sunt prezentate în subcapitolele 2.3 şi 2.4.

Rezultate

A. Modificările umorale sunt incontestabil cele mai importante şi cele mai sugestive pentru recunoaşterea afecţiunilor. În prima parte a studiului pentru explorarea funcţiei glomerulare la câinii cu IR s-a practicat măsurarea nivelului plasmatic al ureei şi creatininei. Valorile înregistrate de aceşti doi constituenţi în funcţie de forma de evoluţie şi fază sunt prezentate în tabelul nr. 3 şi în graficul nr. 1. Aceşti doi constituenţi, alături de proteina totală, albumină şi colesterol oferă o imagine destul de corectă a funcţiei glomerulare. Modificările suferite de constiutenţii minerali în raport cu forma de evoluţie a insuficienţei renale şi mai ales faza acesteia apar în tabelul nr. 4, fiind extrem de sugestive.

Nivelul magneziului plasmatic urmează îndeaproape evoluţia nivelului plasmatic al potasiului, cu creşteri în faza oligoanurică a IRA (MgP: 1,58 ± 0,10 mmol/l, K: 6,9 ± 1,03 mmol/l) şi revenire la normal, chiar uşoara scădere, în faza poliurică a IRA (MgP: 0,79 ± 0,05 mmol/l, K: 3,01 ± 0,32 mmol/l). IRC se caracterizează umoral tot printr-o evoluţie paralelă a concentraţiilor plasmatice ale magneziului şi potasiului, cu valori aproape de normal în faza timpurie şi creşteri semnificative în faza terminală. Concentraţia intracelulară (eritrocitară) a magneziului se menţine la valori scăzute atât în IRA, cât şi în IRC. Graficul nr. 3 redă fidel evoluţia magneziului şi potasiului în cele două forme de insuficienţă renală. Calciul plasmatic a prezentat valori care se corelează cu fazele IRA, respectiv IRC, în timp ce hiperfosfatemia apare ca o constantă, alături de azotemie şi creatininemie în cele două forme de insuficienţă renală, cu excepţia fazei poliurice a IRA (graficul nr. 4). Valorile prezentate de sodiu sunt în strânsă legătură cu fazele celor două forme de insuficienţă renală, respectiv cu gradul de hidratare.

Tabelul 3: Valorile constituenţilor biochimici la câini cu insuficienţă renală acută şi cronică (IRA şi IRC) - The biochemical constituents values in dogs with acute and chronic renal failure (ARF) and (CRF)



Tabelul 4: Valorile constituenţilor minerali la câinii cu insuficienţă renală acută şi cronică (IRA şi IRC) - The mineral constituents values in dogs with acute and chronic renal failure (ARF) and (CRF)




Graficul 1. Nivelul plasmatic al ureei şi creatininei la câinii cu IRA şi IRC comparativ cu martorii

B. A doua parte a studiului prezintă modificările umorale înregistrate la felinele cu BTUI şi IRC, comparativ cu lotul M (martor). Fiind vorba tot de afectarea funcţiei renale s-a practicat măsurarea valorii ureei, creatininei şi în paralel a constituenţilor minerali (tabelele nr. 5- 6). Graficul nr. 5 redă valorile ureei şi creatininei aferente fazelor BTUI şi IRC. Creşteri semnificative se pot observa în faza oligurică/ anurică a BTUI, respectiv faza terminală a IRC.


Graficul 2. Nivelul plasmatic al colesterolului, proteinei total (P.t.) şi albuminei la câinii cu IRA şi IRC comparativ cu martorii


Graficul 3. Evoluţia magneziului plasmatic (MgP), magneziului eritrocitar (MgE) şi a potasiului (K) la câinii cu IRA şi IRC comparativ cu martorii


Graficul 4. Evoluţia calciului (Ca) şi fosfatului (P) la câinii cu insuficienţă renală acută (IRA) şi cronică (IRC) comparativ cu martorii

La nivel plasmatic magneziul şi potasiul prezintă creşteri şi scăderi uşoare în raport cu fazele celor două afecţiuni. În timp ce magnziul eritrocitar a prezentat constant valori sub cele de referinţă ale martorilor. Aspectele sunt surprinse în graficul nr. 6. Calciul prezintă valori apropiate de cele ale lotului M cu excepţia fazei terminale a IRC, în timp ce valorile fosfatului se situează în domeniul hiper. Sodiul a prezentat creşteri ale concentraţiilor plasmatice în faza oligoanurică a BTUI, respectiv faza terminală a IRC.

Tabelul 5: Valorile ureei şi creatininei la felinele cu boala tractului urinar inferior (BTUI) şi insuficienţa renală cronică (IRC) -BUN and creatinine values in felines with lower urinary tract disease (FLUTD) and chronic renal failure (CRF)




Tabelul 6: Valorile constituenţilor minerali la felinele cu boala tractului urinar inferior (BTUI) şi insuficienţă renală cronică (IRC) - The mineral constituents values in felines with lower urinary tract disease (FLUTD) and chronic renal failure (CRF)




Graficul 5. Nivelul plasmatic al ureei şi creatininei în boala tractului urinar inferior (BTUI) şi insuficienţa renală cronică la feline comparativ cu martorii


Graficul 6. Evoluţia magneziului plasmatic (MgP), magneziului eritrocitar (MgE) şi a potasiului (K) în boala tractului urinar inferior (BTUI) şi insuficienţa renală cronică (IRC) la feline


Graficul 7. Evoluţia calciului (Ca) şi fosfatului (P) în boala tractului urinar inferior (BTUI) şi insuficienţa renală cronică la feline

Discuţii

Insuficienţa renală este expresia incapacităţii funcţionale sau organice a aparatului urinar de a asigura homeostazia organismului. Fie că are o evoluţie acută sau cronică la origine se află reducerea capacităţii de filtrare glomerulară. În insuficienţa renală acută (IRA) declinul funcţiei renale este abrupt într-un interval de câteva ore sau zile fără ca mecanismele compensatoare să poată interveni, aşa cum se întâmplă în insuficienţa renală cronică (IRC). Aceasta se caracterizează printr-un declin al funcţiei renale progresiv şi variabil, ca durată în timp, dependent de agresivitatea şi persistenţa complexului etiologic. Simptomatologia sa devine evidentă odată cu depăşirea capacităţii compensatorii funcţionale a rinichilor.

Modificările umorale sut incontestabil cele mai importante şi mai sugestive pentru recunoaşterea insuficienţei renale. Ambele forme de insuficienţă renală au ca tulburare metabolică majoră azotemia cu concentraţii mari de uree şi creatinină. Se apreciază că cei doi constituenţi oferă o imagine destul de corectă a funcţiei glomerulare; o creştere semnificativă a acestora la nivel plasmatic presupune ca 70-75% din masa renală totală  să fie scoasă din funcţie. Deasemenea, intensitatea creşterii concentraţii celor doi constituenţi nu se corelează cu severitatea leziunii renale (GHERGARIU, 1995, GRAUER şi col., 1995, POLIZIN şi col., 1995).

La câinii luaţi în studiu cu IRA se poate afirma că azotemia a avut un caracter tranzitoriu cu valori extreme în faza de oligurie/ anurie (27,53±2,01mmol/l uree, 306,75±39,78mmol/l creatinină) şi valori aproape de normal în faza de poliurie (când funcţia renală se reia). La subiecţii cu IRC azotemia a avut un caracter permanent cu valori moderat crescute de uree şi creatinină în faza timpurie şi severe în faza terminală (15,87±3,15mmol/l uree, 675,38±38,01mmol/l creatinină). Azotemia se însoţeşte în ambele forme clinice de insuficienţă renală cu alte modificări biochimice sanguine. Astfel, la câini şi pisicile cu IRC s-au constatat creşteri ale colesterolului asociate cu pierderi de proteină (hipoproteinemie) şi albumină (hipoalbuminemie). Acest fenomen îşi găseşte confirmarea la majoritatea autorilor însă mecanismele fiziopatologice de producere sunt puţin cunoscute. O ipoteză ar fi orientarea sintezelor hepatice către producerea de lipide, respectiv colesterol, în detrimentul proteinelor şi albuminelor, corelată cu pierderea lor prin urină [GHERGARIU, 1995, POLIZIN şi col., 1995, CHEW şi col., 2000 (a)].

Nu mai puţin importante sunt modificările suferite de constituenţi minerali. Subiecţii cu IRA au prezentat în faza oligoanurică creşteri ale valorilor medii plasmatice ale potasiului, magneziului, fosfatului, sodiului şi scăderi semnificative ale valorilor medii ale calciului şi magneziului eritrocitar, comparativ cu valorile medii normale ale lotului martor. Nivelul sodiului se corelează cu tipul izoton de deshidratare rezultat al pierderilor proporţionale de apă şi electroliţi, prin vomă şi diaree. Retenţia de fosfaţi, împreună cu azotemia determină acidoză metabolică şi scăderea calciului plasmatic. În opinia unor autori scăderea calciului plasmatic ar fi rezultatul pătrunderii şi depozitării acestuia în celule, în principal în celula musculară şi eritrocite (GRAUER şi col., 1995, FRENCH şi col., 1999). Acidoza metabolică întâlnită la toate speciile de animale cu IRA, modifică homeostazia macromineralelor, în principal a cationilor intracelulari. Este cunoscut faptul că acidoza metabolică induce un transfer al potasiului din spaţiul intracelular, către cel extracelular, cu hiperpotasemie plasmatică în condiţiile unei funcţii renale abolite. Fenomenul se repetă şi în cazul magneziului, deşi acesta este mult mai stabil din acest punct de vedere, comparativ cu ionul de potasiu. S-a dovedit că o scădere chiar uşoară a ph-ului sanguin induce scăderea semnificativă a magneziului celular cu hipermagnezemie plasmatică, dacă eliminarea renală este impietată. Cercetările lui YANADORI HARUO (1962) aduc argumente în acest sens. El găseşte concentraţii crescute de magneziu la câinii cu IRA clinică, precum şi la cei cu IRA indusă experimental. Deasemenea, MASSRY şi col. (1977) raportează la pacienţii cu IRA în faza oligoanurică hipermagnezemie cu valori între 0,9-1,89mmol/l. Valori mai mari de 0,98mmol/l ale magneziului plasmatic raportează MARTIN şi col. (1994)la câini în faza oligoanurică a IRA. Prin urmare, hipermagnezemia şi hiperkalemia plasmatică sunt modificări biochimice caracteristice fazei de oligurie/ anurie a IRA.

Faza poliurică sau diuretică la câini cu IRA studiaţi este marcată în linii mari de normalizarea valorilor constituenţilor minerali. Pentru unii constitenţi însă scăderea valorilor medii este destul de mare existând pericolul instalării deficitului. Aşa este cazul potasiului şi magneziului, cu iminenţa instalări hipokalemiei şi respectiv hipomagnezemiei.

Se poate spune că în IRA hipermagnezemia este tranzitorie putând ascunde chiar o hipomagnezemie, evidentă odată cu reluarea funcţiei renale. Această observaţie este întărită de evoluţia  magneziului eritrocitar. Concentraţia sa intracelulară, respectiv eritrocitară a magneziului se menţine la valori scăzute pe durata mabelor faze ale IRA (oligurică: 2.01±0,13mmol/l, poliurică: 2,0±0,13mmol/l), comparativ cu valoarea lotului martor (2,69±0,09mmol/l). Scăderea concentraţiei magneziului în eritrocite este rezultatul extruziei acestuia sub influenţa acidozei cu modificarea capitalului celular. Întrucît magneziul menţine potasiul în celulă prin activarea pompei Na/K (reducând astfel şi pericolul încărcării celulei cu calciu), prin complexul ATP-Mg şi prin activarea ATP-azei, controlând astfel schimburile la nivel membranar, cu menţinerea gradientului electrolitic transcelular. Cunoaşterea fluctuaţiilor K-Mg-ului celular în timpul acidozelor este necesară pentru corectarea (refacerea) capitalului celular al acestor cationi în perioada de recuperare.

Valori scăzute ale magneziului eritrocitar au fost raportate de unii autori la om în IRA (MIU şi DRĂGOTOIU, 2000).

Câinii din lotul cu IRC prezintă în faza timpurie valori ale potasiului şi magneziului cu tendinţă de scădere sub normal (MgP: 0,85±0,04mmol/l, K: 3,32±0,23 mmol/l) ca rezultat al pierderilor renale, gastrointestinale (vomă, diaree, anorexie) şi acidozei cronice, la care contribuie cu succes între altele retenţia de fosfaţi (4,42±0,49 mmol/l) şi azotemia (uree: 10,84±1,99mmol/l, creatinină: 320,89±44,20mmol/l). Prin urmare concentraţia eritrocitară a magneziului se prezintă din nou la valori sub normal. Scăderea este accentuată în faza terminală a IRC (1,79±0,11mmol/l) pe măsură ce filtrarea glomerulară se reduce, iar nivelul plasmatic creşte (1,63±0,08mmol/l).

Ca şi în cazul potasiului, rinichiul se dovedeşte remarcabil de performant în eliminarea excesului de magneziu. Capacitatea rinichiului de a elimina magneziului scade progresiv pe măsură ce insuficienţa renală avansează (POLIZIN şi col., 1995). În IRC hipermagnezemia se intalează numai atunci când filtratul glomerular scade sub 30ml/min. Printr-un efort secretor sporit pe fiecare nefron intact excreţia de magneziu poate face faţă unei ingestii normale, chiar şi la un clereance de 10 ml/min. Orice creştere a aportului de magneziu la un rinichi care funcţionează maximal ca sarcină pe nefron poate antrena creşterea nivelului plasmatic al magneziului. Hipermagnezemia poate compensa la renalii cronici tendinţa la hiperexcitabilitate nervoasă condiţionată de alte dezechilibre (calciul spre exemplu). Deasemenea, retenţia de magneziu este responsabilă la pacienţii cu IRC de unele bradicardii care dispar după reducerea magneziului. Prezenţa constantă a hipermagnezemiei la pacienţii uremici a făcut ca acesteia să i se atribuie o serie din simptomele clinice ale uremiei, simptome ale căror mecanisme fiziopatologice erau insuficient înţelese până nu demult, respectiv: stupoarea, letargia, pierderea reflexelor, deprimarea respiraţiei, coma (MARTIN şi col., 1994).

Datele obţinute la pisicile cu IRC sunt superpozabile cu cele de la câini. În esenţă modificările umorale urmează acelaţi tipar cu excepţia simptomelor de miopatie, ca rezultat al valorilor scăzute prezentate de potasiu. Aspectul este confirmat de mulţi autori [GHERGARIU, 1995, POLIZIN şi col., 1995, CHEW şi col., 2000 (b)].

Acidoza metabolică, la care contribuie din plin retenţia de fosfaţi, de amoniu şi hidrogen, induce un fenomen identic cu cel întâlnit la câini: hipermagnezemie,  hiperkalemie plasmatică şi hipomagnezemie intracelulară (eritrocitară), evidente pe măsură ce IRC avansează. Cu alte cuvinte este vorba de o dereglare latentă cu caracter permanent în repartiţia magneziului în organism, cu concentraţii sectoriale crescute. Hipermagnezemia se asociază cu un important deficit celular al acestui element. Confirmarea în privinţa acestui fenomen este dată de cercetările lui MARTIN şi a colaboratorilor săi (1994). Acesta raportează valori ale MgP de peste 0,95mmol/l la pisicile cu IRC. Deasemenea, MASSRY şi colaboratorii săi (1977), mai târziu, MIU şi DRĂGOTOIU (2000) relatează la pacienţii cu IRC despre dereglări în repartiţia acestui element cu hipermagnezemie plasmatică şi un important deficit celular.

Un exces global de magneziu este descris numai la persoanele cu IRC sub hemodializă, în urma administrării de antiacide şi laxative cu magneziu La pisicile cu BTUI în faza oligurică/ anurică pe lângă azotemie, hiperfosfatemie, hipernatremie şi uşoară hipercalcemie am constatat hipermagnezemie şi hiperkalemie plasmatică în asociere cu hipomagnezemie eritrocitară pe fond de acidoză. Practic, avem de-a face cu acelaşi fenomen din IRC, instalat în schimb într-un interval scurt cu un corespondent clinic pe măsură [CHEW şi col., 2000 (b)]. În faza poliurică apare pericolul hipokalemiei, respectiv hipomagnezemiei care poate fi atât de severă încât să provoace moartea prin asistolie. Aceasta cu atât mai mult cu cât magneziul eritrocitar scade. BTUI este caracterizată prin urmare de o hipermagnezemie tranzitorie.

Putem concluziona că IRA, IRC şi BTUI sunt stări patologice care corespund mai puţin unui exces global de magneziu în organism, cât unei creşteri în anumite sectoare sau compartimente, cum ar fi sectorul plasmatic în raport cu cel eritrocitar. În aceste stări patologice, caracterizate de dereglări metabolice de mare amploare, este greu de identificat contribuţia hipermagnezemiei la tabloul clinic complex, însă este de presupus că şi dereglarea repartiţiei magneziului joacă un rol fiziopatologic. Se sugerează introducerea evaluării statusului magneziului între testele de rutină pentru diagnosticul IRA, IRC şi BTUI.

Concluzii 

Discuţiile prezentate pe marginea datelor obţinute permit formularea următoarelor concluzii:

IRA, IRC (la câini şi pisici),precum şi BTUI (la pisici) sunt stări patologice caracterizate de dereglări metabolice de mare amploare.

Acidoza metabolică, la care contribuie din plin azotemia şi retenţia de fosfaţi, induce perturbări severe în metabolismul magneziului şi potasiului.

IRA şi IRC se însoţesc în faza de oligurie/anurie de hipermagnezemie tranzitorie, respectiv de hipomagnezemie evidentă odată cu reluarea funcţiei renale.

IRC la speciile luate în studiu (câini, pisici) este caracterizată de hipermagnezemie distinctă în faza terminală pe fond de acidoză cronică; similar potasiului capacitatea rinichiului de a elimina magneziul scade pe măsură ce insuficienţa renală avansează.

Hipermagnezemia plasmatică se asociază în IRA şi IRC cu un important deficit celular (eritrocitar) al acestui element.

IRA, IRC şi BTUI sunt stări patologice care corespund mai puţin unui exces global de magneziu în organism şi mai mult unei creşteri în sectorul plasmatic în raport cu cel eritrocitar.

Contribuţia magneziului la tabloul clinic complex al IRA şi IRC este de presupus în baza implicaţiilor fiziopatologice.

Se recomanda in acest sens introducerea evaluării statusului magneziului prin determinarea magneziului plasmatic şi eritrocitar, între testele de rutină pentru diagnosticarea insuficienţei renale acute (IRA), cronice (IRC) şi bolii tractului urinar inferior (BTUI).

Bibliografie

MIU.N, 2000, Deficitul de magneziu, în: ,,MAGNEZIUL în biologia şi patologia umană", sub red.N.MIU şi GH.DRĂGOTOIU, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 73-87.

POLIZIN,D.J., C.A. OSBORNE, J.W. BARTGES, K.M. JAMES, J.A. CHURCHILL, 1995, Chronic renal failure, In: Ettinger S.J., Feldman E.C., eds. Textbook of veterinary internal medicine, 4th ed. Philadelphia, W.B. Saunders, 1734-1760.

MARTIN, L.G., V.L. MATTESON, W.E. WINGFIELD, 1994 (b), Abnormalities of serum magnesium in critically ill dogs : Incidence and implications, J. Vet. Emerg. Crit. Care, 4 (1), 15-20.

LEE, S.R., W.M.BRITTON, G.N.ROWLAND, 1980, Magnesium Toxicity: Bone Lesions, Coultry Sci., 59, 2403-2411

GRAUER, G.F., I.F. LANE, 1995, Acute renal failure, In: Ettinger S.J., Feldman E.C., eds. Textbook of veterinary internal medicine, 4th ed. Philadelphia: W:B. Saunders, 1720-1733

GHERGARIU, S., 1995, Bazele patologiei medicale a animalelor, vol. II Ed.All, Bucureşti

FRENCH, T.W., J.T. BLUE, T. STOKOL, 1999, Urea nitrogen and Creatinine In: Veterinary Clinical Biochemistry, Cornell University, 1-3



Mai multe Ştiri

Hohenheim

Fosforul și sănătatea animalelor: un nou grup de cercetători de la Universitatea Hohenheim

Fosforul este un nutrient indispensabil oamenilor, animalelor și plantelor. Dar, fermele nu pot satisface de obicei această nevoie a animalelor dându-le doar hrană pe bază de plante.
Pentru a compensa, fermierii adaugă fosfor la nutriția animalelor.
Citește mai mult

Universitatea Konstanz

Biologii de la Universitatea din Konstanz studiază principiile care stau la baza mișcărilor colective a babuinilor

 Cum reușesc babuinii să coordoneze mișcările grupului lor? Biologii de la Universitatea din Konstanz studiază aceste organisme în sălbăticie pentru a afla care sunt regulile comportamentale pe care le folosesc babuinii atunci când interacționează.
Citește mai mult

King Cobra

Primul simpozion internațional „Regele Cobra" 2017

 În perioada 6 -7 Octombrie 2017, Fundația Herpetofauna Olanda, în colaborare cu Edupet Education, va organiza primul simpozion internațional de acest fel despre unul dintre cei mai veninoși șerpi de pe pământ.
Citește mai mult

UZH

Cea mai mare parte a mamiferelor au o durată de viață mai mare în grădinile zoologice

Viața în sălbăticie prezintă riscul de prădare, lipsa de hrană, climatul aspru și o concurență semnificativă. Animalele din grădinile zoologice, din contră, sunt protejate de aceste pericole. Cercetătorii UZH au făcut parte din echipa internațională care a studiat peste 50 de specii de mamifere pentru a stabili dacă animalele trăiesc mai mult în grădinile zoologice decât în sălbăticie.
Citește mai mult

Revista

Companii

Internaţional

Literatură